ANUNȚUL SRI despre tentativa de asasinat cu bombă de la Piatra Neamț

ANUNȚUL SRI despre tentativa de asasinat cu bombă de la Piatra Neamț
Publicat: 16/01/2013, 13:58
Actualizat: 14/09/2013, 11:39

O echipă a Serviciului Român de Informații formată din specialiști pirotehniști cu experiență a fost trimisă la Piatra Neamț, unde un dispozitiv exploziv a fost montat sub o mașină, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, care a precizat că suspecții erau monitorizați din decembrie.

Potrivit lui Sava, suspecții erau monitorizați de SRI și DIICOT încă din luna decembrie, iar vineri dimineață SRI a intervenit pentru prinderea acestora.

El a precizat că vineri dimineață, încă din jurul orei 03.00, o echipă de pirotehniști ai Brigăziii specializate antiteroriste a SRI s-a aflat la fața locului și a aplicat procedurile standard pentru aceste situații, însă s-a decis ca acțiunea să fie coordonată de o echipă suplimentară care este trrimisă de la București.

„Echipa este acum pe drum, este aproape de locul respectiv”, a adăugat Sava.

Gheorghiță Mararu a fost înmormântat în cimitirul din orașul Roznov

Cererea de eliberare din funcție a șefului Poliției a ajuns pe masa premierului Emil Boc – surse Gândul

Cămătăria, pentru înțelesul lui Șoric: de ce este interlop cel care „dă bani la oameni și le ia camăta”

El a spus că este vorba despre un dispozitv exploziv improvizat, amplasat sub o mașină pe fondul conflictului dintre clanurile interlope din zonă.

Trei persoane au fost prinse în flagrant, vineri dimineață, în timp ce amplasau o bombă cu exploziv militar la Piatra Neamț, sub mașina lui Bogdan Mararu, lider al lumii interlope din oraș.

Atentatul a avut loc pe strada Privighetorii din municipiul Piatra Neamț, pachetul cu dispozitiv exploziv fiind montat sub mașina lui Mararu, declara purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț, Cătălina Bădeanu.

Potrivit acesteia, locatarii din blocul în fața căruia era parcată mașina au fost evacuați, zona fiind izolată și evacuată și la ora transmiterii acestei știri, a mai spus Bădeanu.

Prefectul de Neamț, Ilie Mitea, declara pentru corespondentul MEDIAFAX că zona în care a avut loc atentatul cu bombă a fost evacuată pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați, iar la fața locului se află pirotehniști de la serviciul local, fiind așteptată o echipă de specialiști de la București pentru a dezamorsa dispozitivul amplasat sub mașină.

„Vrem să evităm orice incident în plus. Echipa de pirotehniști locală este în zonă și sunt așteptați specialiști de la București pentru a dezamorsa dispozitivul”, a declarat prefectul județului Neamț.

Cei trei tineri suspecți, care sunt din județul Bacău, au fost duși la audieri la DIICOT Piatra Neamț.

Bogdan Mararu este fratele lui Gheorghiță Mararu, asasinat în noiembrie 2010.

În 14 noiembrie 2010, Gheorghiță Mararu, lider al lumii interlope nemțene, a fost ucis într-o cafenea din Piatra Neamț, iar asasinarea acestuia a generat ample dezvăluiri care au provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea șefului Poliției Române Petre Tobă și a secretarului de stat Dan Fătuloiu.

Ce avere are șeful IJP Neamț

CITEȘTE ȘI Lupte de stradă cu arme la Piatra Neamț. Un mort și un rănit după ce un necunoscut a tras cu arma într-un bar

Pistolarul de la Neamț, capturat de trupele speciale. Fătuloiu suspectează mai mulți polițiști de complicitate cu interlopii nemțeni

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Se schimbă obligatoriu la mașină. Toți șoferii trebuie să se prezinte la service
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
×